marti, 17 martie 2015

Azi am realizat mai multe lucruri pe care nu le constientizam pana acum. Nu pentru ca nu as fi putut, ci pentru ca nu mi-a trecut prin cap sa ma gandesc la ele.

Primul lucru este faptul ca sunt multi copii saraci in oras. Cand ma intorceam de la scoala, in autobuz, am vazut un copilas imbracat cu haine largi care statea langa tatal lui, un om cu aspect neingrijit. La inceput i-am admirat: un tata cu sacosele de cumparaturi in maini isi ia copilul de la scoala. Dupa serviciu, obosit fiind, are grija de copilul sau. Apoi am vazut cum l-a tras de fular, aproape de a-l da pe jos: "Da-ti asta jos. Vrei sa racesti? Fereasca Dumnezeu..." Asta mi-a schimbat total perceptia. Daca in autobuz are asemenea izbucniri, oare ce traieste copilul acasa? Cum il trateaza parintii? Pe langa situatia materiala precara, acest copil pare ca duce lipsa si de iubirea dulce a parintilor. Oare cati copilasi sunt asemenea lui, neglijati? 

Alt lucru pe care l-am constientizat azi este faptul ca fericirea are grade de intensitate. Primul grad este de fericire trecatoare, atunci cand primesti ceva. Al doilea este atins atunci cand ti se intampla ceva la care nu te asteptai si te face bucuros. Dar cel mai inalt grad este atunci  cand ajuti pe cineva si vezi cat de fericit este. Atunci bucuria ta este alimentata de bucuria lui. Azi Iosif m-a chemat sa stau cu clasa 0. La inceput mi s-a parut dragut. Un loc plin de sufletele adorabile, pline de dragalasenie. Apoi au inceput sa strige: "Ancuta... Ancuta... Ancuta!". Se auzea din toate partile, nu stiam unde sa ma mai duc, cum sa ma mai impart, pe cine sa ajut prima data. Dupa un timp, l-am vazut pe Alex, un baietel care nici macar nu stia sa numere bine. Semana mult cu cel din autobuz. Este un copil care se interiorizeaza si nu vorbeste mult. Am stat langa el sa il ajut sa isi faca tema la matematica. Usor usor m-am apropiat de el si pe timpul pauzelor. Era fericit ca are cu cine sa stea :) Apoi mai este Diego, un baietel si mai interiorizat. M-am jucat cu jucariile lui putin si astfel am reusit sa il fac sa fie atent la gandul zilei. Am aplicat principiul lui Don Bosco: "Faceti ce le place copiilor si apoi vor face si ei ceea ce va place voua." Pe langa faptul ca a fost atent, Diego mi-a facut si un desen. Azi am primit 3 desene de la dragalasii de grupa 0. Inainte sa plece acasa, am inceput sa ii gadil. M-am pus in genunchi si au sarit toti pe mine. Erau mega adorabili :) La ora 5 jumatate eram obosita, dar a meritat din plin. Oboseala era compensata de bucuria lor, multumirea mea pentru ca i-am ajutat si recunostinta lor :)

Fiind marti, am mers la biserica si am luat-o si pe Malina cu mine. Dupa ce am iesit de la biserica, am crezut ca s-a plictisit acolo, dar ea mi-a spus contrariul. Ma bucur ca am mers impreuna. La biserica ne-am intalnit cu Bubu care i-a spus Malinei ca ii poate pastra cravata pana vineri. ( Malina si cu mine am facut azi ziua ADS si am purtat cravata. Malina o avea pe a lui Bubu care si-a uitat-o la mine.) Se pare ca ziua ADS se va transforma in saptamana Ads si voi purta cravata oriunde pana vineri.

In concluzie: bucuria lui Alex + bucuria lui Diego + desenele de la copii + gadilat + ziua Ads + Malina la biserica= zi pergecta :)

Am atatea ganduri incat nu stiu cu care sa incep.

Maine am test la biologie si chimie. Acum ar trebui sa stau si sa invat, dar nu vreau. M-am certat cu tata din cauza ca nu i-am raspuns la telefon. Se pare ca el nu a auzit niciodata ca bunele maniere iti interzic sa vorbesti la telefon la masa, asa ca mi l-a confiscat. Yupiiii...

Imi este somn, dar nu pot sa dorm. Trebuie sa invat sau cel putin sa ma prefac. Chiar nu ma intereseaza ce nota voi lua. Stiu ca nu e cea mai buna razbunare, ca pana la urma tot mie imi fac rau, dar nu ma simt in stare sa ma concentrez. 

Ieri, cand am scris postarea despre acel tata, nu m-am gandit la tatal meu. Pe el nu pot sa il vad ca pe un om care ar fi in stare sa dea orice pentru mine. Stiu ca este in stare sa dea multe pentru familie, dar nu totul. La scoala cand vine vorba despre tata, le spun colegilor ca e un om super tare. Apoi le povestec cum sunam la intrefoane impreuna cand eram mici si ca ne-a construit o masa de biliard. Din aceste intamplari colegii deduc ca el este tatal ideal. Si eu as vrea sa cred la fel, dar ma pacalesc singura. Cu cat cred asta mai mult, cu atat sunt mai dezamagita de realitate. 

Poate gresesc eu. El munceste pentru noi si ne ofera minimul necesar. Poate eu sunt de vina ca vreau mai mult. Daca e vina mea? Nu cred ca mai am nevoie de el. Am ajuns la o varsta la care as putea sa ma intretin singura. Mai greu, dar as putea. Tata nu imi mai este de folos. Singurul folos pe care il scoteam de la el era cel financiar pe care acum as putea sa il acopar singura. Am depins de el 17 ani si m-am saturat. Ii sunt recunoscatoare ca m-a crescut, dar cred ca a venit timpul sa nu se mai coporte cu mine ca si cum as fi proprieteatea lui.

A intrat mama in camera, m-a mangaiat pe cap si mi-a spus ca o sa imi primesc telefonul inapoi. Apoi m-au busit lacrimile. Sunt data peste cap. In ultimul timp nu mai stiu ce e cu mine. Ma simt dezorientata si incerc sa maschez asta prin zambet. Am nevoie de cineva sa ma linisteasca. Stiu ca de multe ori ma victimizez pentru a capata atentie. Asta se intampla pentru ca mi se pare imortant ceea ce fac, iar oamenii nu observa. Pot spune ca asta e modul meu de a-i instiinta. Nu e corect si incerc sa ma schimb. Dar uneori chiar nu mai rezist sa ascund tot. Simt ca eplodez.

Ieri la ADS am discutat depre bunatate. A fi bun inseamna 4 lucruri:

1. Sa ajuti
2. Sa accepti
3. Sa ierti
4. Sa ii faci pe ceilalti fericiti.

Am realizat ca eu nu ma pot numi "buna" pana nu ma impac cu Anna. Oricat mi-ar fi de greu, tot trebuie sa merg sa imi cer scuze de la ea. Asta e atitudinea de crestin pe care le-o prezint copiilor si pe care ar trebui sa o pun si eu in practica. 

Saptamana care va incepe maine imi propun sa o accept si pe Elena ca fiind colega mea. Stiu ca nimeni nu o baga in seama si se simte prost. Vreau ca macar pentru o saptamana sa o fac sa se simta parte din colectiv, asa cum ar fi facut Don Bosco daca ar fi fost aici :) 

My dad's story

Daddy is the sweetest daddy in the world.
Daddy is the most handsome...
The smartest.
The most clever.
The kindest.
He is my superman.
Daddy wants to me to do well at school.
Daddy is just great. But... he lies!
He lies about having a job.
He lies about having money.
He lies that he is not tired.
He lies that he is not hungry.
He lies that we have everything.
He lies about his happiness.
He lies because of me to live a better life.
I love you daddy.

sambata,21 feb 2015

         

"Am 422 de prieteni si totusi sunt singur. Vorbesc cu toti in fiecare zi, dar niciunul din ei nu ma cunoaste cu adevarat. Problema pe care o am sta in pauzele dintre a-i privi in ochi sau numele de pe ecran. Am dat un pas in spate si am deschis ochii, m-am uitat in jur si am realizat ca acest mediu pe care il numim social, este cu totul altceva decat asta. Cand ne deschidem computerele, ne inchidem usile perceptiei. Toata aceasta tehnologie pe care o avem este o iluzie, comunitate, companie, sentiment de apartenenta si cu toate astea cand te indepartezi de acest aparat al iluzei te trezesti si vezi o lume a confuziei. O lume in care toti suntem sclavii tehnologiei pe care noi am perfectionat-o, unde informatia este vanduta de niste nenorociti lacomi si bogati. O lume a propriului interes, propriei imagini si a promovarii de sine unde cu totii impartim cei mai buni biti, dar eliminam emotia. 

Suntem "aproape fericiti" cu o eperienta pe care o impartasim, dar este oare la fel daca nimeni nu este acolo? Fii acolo pentru prietenii tai si ei vor fi acolo pentru tine, dar nimeni nu va fi daca doar un mesaj de grup va face asta. Modificam si eageram tanjind dupa adulatie si ne prefacem ca nu observam izolarea sociala. Punem cuvintele in ordine si dam un luciu fals vietilor noastre.Si nici nu stim daca cineva asculta. Sa fii singur nu e o problema, dati-mi voie sa subliniez. Daca citesti o carte, pictezi un tablou sau faci cateva eercitii, esti productiv si prezent, nu rezervat si retras. Esti treaz si atent sa iti folosesti timpul in mod benefic. Asa ca atunci cand te afli in public si te simti singur pune-ti mainile dupa cap si indeparteaza-te de telefon. Nu e nevoie sa te holbezi la ecran sau la lista ta de contacte, doar vorbiti cu altii si invatati sa coexistati. Nu pot rezista sa aud tacerea unui tren de navetisti aglomerat cand nimeni nu doreste sa vorbeasca de frica sa nu para nebun. Devenim nesociabili, nu mai suntem satisfacuti sa ne conectam unii cu altii si sa privim in ochii cuiva. Suntem inconjurati de copii care de cand s-au nascut ne-au privit traind ca robotii si care acum cred ca acesta e normalul. Nu prea e posibil sa devii cel mai bun tata din lume daca nu poti distra un copil fara sa folosesti un ipad.

Cand eram copil nu eram niciodata acasa. Eram afara cu prietenii mei hoinarind pe biciclete, aveam gauri in tenesi si imi juleam genunchii, ne construiam propriile case sus in copaci. Acum parcurile sunt asa de tacute ca ma infior. Nu vad nici un copil pe afara, iar leaganele stau nemiscate. Nu se sare coarda, nu se joaca sotronul, nu exista bicicleta si nici clopotnita. Suntem o generatie de idioti: telefoane smart si oameni prosti. Asa ca ridicati privirea din telefon si inchide-ti ecranul. Fii constient de ce este in jur si bucura-te de ziua de azi. 

Doar o singura coneiune reala poate fi de ajuns sa iti arate diferenta pe care o poate face prezenta ta acolo. Fii acolo in momentul in care ea iti ofera privirea pe care ti-o vei aminti mereu, "atunci cand iubirea te-a cuprins". Atunci cand ea te-a tinut prima data de mana si ti-a sarutat prima data buzele, timpul primei contraziceri, timpul in care nu trebuie sa spui sutelor ceea ce tocmai ai facut deoarece doresti sa impartasesti acest moment doar cu ea. Timpul sa iti vinzi computerul sa ii cumperi un inel pentru fata din visele tale care este acum ceva real. Timpul in care incepi sa iti doresti o familie si momentul cand iti tii pentru prima data fetita si te indragostesti din nou. Vremea cand te tine treaz toata noapte cand tot ce vrei ete odihna. Si vremea cand iti stergi lacrimile atunci cand copilul isi ia zborul din cuib. Vremea cand fetita ta se intoarce cu un baietel de care sa ai grija si vremea cand iti spune bunic si te face sa te simti cu adevarat batran. Vremea cand te bucuri de tot ce ai realizat doar oferind vietii atentie si esti fericit ca nu ai irosit-o stand cu ochii in jos pe vreo inventie. Vremea cand tu tii mana sotiei asezat langa patul ei, ii spui ca o iubesti si o saruti pe frunte. Si ea sopteste atunci incetisor in timp ce inima bate pentru ultima oara ca a fost norocoasa ca a fost oprita de acel baiat de pe strada. Dar nimic din toate aceste vremuri nu s-ar fi intamplat, nu ai fi trait nimic din astea cand esti prea ocupat sa te uiti in jos, nu observi sansele pe care le pierzi.

Asa ca ridica privirea din telefon, inchide ecranul, avem o existenta finita, un anumit numar de zile. Nu-ti irosi viata fiind prins in retea deoareca cand vine sfarsitul nu e nimic mai rau ca regretul. Si eu sunt vinovat ca sunt parte din aceasta masinarie, aceasta lume digitala unde suntemauziti dar nevazuti. Unde tastam pe masura ce vorbim si citim in timp ce chatuim. Unde petrecem ore impreuna fara sa ne vedem. Asa ca nu ceda unei vieti in care urmezi inselatoria. Ofera-le oamenilor dragostea ta, nu le da like. Deconecteaza-te de la ideea de a fi auzit si definit, iesi in lume si lasa distragerile in urma. Ridica-ti privirea din telefon. Inchide acel ecran. Inceteaza sa urmaresti acest blog. Traieste viata cu adevarat."